Dragi buzoieni,
Ieri, 15 februarie 2022, a fost Ziua Națională a Lecturii, prima ediție! Am sărbătorit această zi într-o companie deosebită, cu elevii de la Școala Gimnazială ,,George Emil Palade”, Colegiul Național ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu” și copiii de la Grădinița Nr. 6, împreună cu Domnul Ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, Domnul Inspector Școlar General, Ionel Meiroșu, Doamna Viceprimar, Oana Matache și Doamna Director al Centrului Cultural și Educațional ,,Alexandru Marghiloman”, Florina Potîrniche.
Lectura deprinsă de la vârste fragede este unul din cele mai importante lucruri ce i se poate întâmpla unui om pentru a-l face mai bun și mai fericit!
Am constatat încă o dată ce potențial imens de dezvoltare avem în copiii și nepoții noștri și suntem datori să le oferim cele mai bune condiții pentru a avea un viitor, ca oraș și ca nație.
Primăria Buzău, de peste 5 ani, desfășoară o mulțime de acțiuni, atât pentru reabilitarea actualelor școli și grădinițe, dar și îmbunătățirea permanentă a calității educației în orașul nostru. În domeniul cititului, începând de anul trecut, Primăria a dat fiecărui elev, din clasele a III-a până la a XII-a, câte patru cărți, inclusiv un jurnal de lectură, donându-se astfel, 80.000 de cărți. Acest program va continua! Dragi părinți și bunici, să ne încurajăm copiii și nepoții să citească cât mai mult pentru că lectura permanentă poate să dea o șansă în plus oricărui om, de a reuși în viață!
Constantin Toma