Al treilea blockbuster al seriei, al cărui titlu a fost tradus în cinematografele românești ca „John Wick 3: Război total” promite încă din denumire peste două ore de acțiune dusă la extrem. John Wick (Keanu Reeves) se găsește și de această dată într-o situație limită, din care trebuie să scape cu viață, mai ales că, în urma uciderii unui coleg, nu se mai bucură de protecția organizației al cărei membru este. Pe capul lui este pusă o recompensă de nu mai puțin de 14 milioane de dolari, așa că este vânat zi și noapte, fără răgaz, de tot felul de amatori de îmbogățire rapidă, dispuși să-l omoare în orice fel posibil – în luptă corp la corp, sau față în față, dar mai ales de la distanță, de pe acoperișuri. Regia îi aparține lui Chad Stahelski, iar, alături de Keanu Reeves, din distribuție fac parte și nume ca Jerome Flynn, Ian McShane și Halle Berry.