GALERIE FOTO: Biblioteca Judeţeană ,,Vasile Voiculescu” din Buzău se redeschide vineri, pentru public!

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Biblioteca Judeţeană ,,V. Voiculescu”/Facebook
Sursa foto: Biblioteca Judeţeană ,,V. Voiculescu”/Facebook

Instituția buzoiană și-a mutat sediul la Galleria Mall, la începutul lunii martie a acestui an, iar timp de peste 4 luni, angajații instituției au lucrat la foc continuu, pentru a transforma noul spațiu într-unul primitor și atractiv publicului de orice vârstă, dornic de lectură. Noua locație a Bibliotecii Judeţene ,,Vasile Voiculescu” a fost deja aranjată iar secțiile de lectură, și nu numai, au fost puse la punct. Volumele, publicațiile și manuscrisele au fost rearanjate pe rafturi în noul sediu, așteptând să fie citite. Conducerea instituției vine acum și cu o veste nouă pentru: vineri, 2 august, la ora 11.00, va avea loc deschiderea oficială în noua locație din Galleria Mall.

Din martie și până în prezent, Biblioteca Județeană ,,Vasile Voiculescu” și-a întrerupt activitatea cu publicul, timp în care s-a desfășurat operațiunea de mutare a cărților, a mobilierului și a celorlalte dotări ale instituției. Peste 400 de tone de cărți și alte aproximativ 200 de tone de mobilier și aparatură au fost aduse în noul sediu al bibliotecii. Instituția deține 17 unități de bibliotecă cu valoare de patrimoniu: volume foarte valoroase, o serie de cărți cu semnătura autorilor, manuscrise și publicații vechi.