Sala Consiliului Județean va fi marți, 24 septembrie, ora 19:30, gazda unui spectacol extraordinar care o va avea în prim plan pe Laura Bretan, una din cele mai iubite și celebre voci ale României. Aceasta va fi susținută de prestigiosul Othello Sextet. Programul va conține arii celebre de operă, dar și prelucrări în stilul artistei a unor trupe contemporane precum ABBA, Queen sau chiar Metallica. Pe scurt, o adevărată sărbătoare a muzicii! Prețul unui bilet este de 100 de lei, iar până pe data de 20 septembrie biletele pot fi achizitionate cu 80 de lei. Laura Bretan a început să cânte când avea doar 4 ani. A învățat să cânte de la mama ei, Rahela Bretan care este originară din Hațeg, județul Hunedoara. Laura s-a remarcat pe plan național și internațional datorită vocii sale. Artista a urcat pe scene din Statele Unite, Germania, Italia, Emiratele Arabe, iar în România pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român și a Operei din Cluj. Laura a câștigat “Românii au talent” ediția 2016. În același an, Laura s-a calificat în finala “America’s Got Talent”. Începând cu acel moment Laura a devenit o senzație mediatică.
Laura a devenit un nume cunsocut în România odată cu concertele sold out de la Sala Palatului București și Cluj. Planurile de viitor ale Laurei sunt să înregistreze un album, să concerteze, inclusiv în România și să-și întâlnească fanii din toată lumea. Prestațiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. Tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în Statele Unite unde fost invitată și intervievată la posturi importante de televiziune cum sunt: NBC, CBS, CNN, Windy City Live, WGN, WCIU, Today’s Show, Country Living, Chicago Tribune, NBC online, etc. De asemenea a fost prezentată în articole scrise de revista People. Laura a interpretat imnul național american pentru echipele de fotbal american White Sox și baschet Chicago Bulls, de mai multe ori și a fost invitată peste tot în Uniune ca să cânte imnul.