Luna martie debutează cu un spectacol pentru copii. Pe 2 martie, de la ora 11.00, Momolino împreună cu Milina și Zac vin să cânte, să joace și cu cei mici să danseze. ,,Milina aduce Primăvara”, un spectacol dedicat generației mici cu suflet mare, este un musical despre curaj, despre cât de hotărât este un copil atunci când face propriile alegeri. Tot pe 2 martie, dar de la ora 19.00 va avea loc spectacolul cu un musical pentru adolescenți. ,,Dacă noi ne iubim” – musical by Holograf este primul musical de tip generation fusion din România! Musicalul ,,Dacă noi ne iubim” creează un pod peste generații între fanii Holograf – majoritatea ajunși la vârsta adultă și adolescenții zilelor noastre. Cu un scenariu original și abordând un gen teatral în plină ascensiune în România – musical, fiind jucat exclusiv de tineri (mulți dintre ei premiați la cele mai importate competiții de voce, dans sau actorie), spectacolul emană energie, tinerețe si iubire. Cum poți impresiona mai bine o doamnă sau domnișoară dacă nu cu o invitație la teatru? Pe 8 martie este și un bun prilej de a invita persoana iubită la o piesă de teatru cu umor românesc de bună calitate, din rândul celor mai reușite momente de televiziune sau a celebrei serii a BD-urilor. Comedia ,,Zăpezile de Altădată”, scrisă de Dumitru Solomon, confirmă longevitatea râsului pe rețetă națională. Odată intrat în eterna poveste a certurilor între îndrăgostiți, fraternizând, după preferință, cu bărbatul pragmatic sau femeia care visează veșnic la romantism, singura provocare a spectatorului este să reziste cu sobrietate replicilor spumoase. Iar dacă la această noapte de pomină în doi se adaugă și prezența insistentă a unui administrator de bloc insomniac, evenimentele în cascadă surprind până la lăsarea cortinei.
Teatru de repertoriu de Eldad Cohen, cu Cristi Martin și Anghel Damian vă așteaptă pe 18 martie. Un tânăr și timid dramaturg este invitat de nevroticul manager al unui teatru de repertoriu, obsedat de Hamlet, să discute despre piesa de debut a tânărului, dar întâlnirea se transformă într-o aventură nebunească. O premieră absolută în România, spectacolul este o comedie alertă despre lumea nebună dintr-un aparent plictisitor teatru de repertoriu. Această comedie se joacă acum pentru prima dată în România. Este o piesă nouă și absolut specială, cu un schimb de replici rapid, ce ironizează moștenirea bogată, dar adesea pompoasă, a atmosferei din unele dintre teatrele consacrate, inclusiv obsesiile pentru clasic, actorii veterani de renume și managementul puternic și adesea grevat de latura financiară. Veți vedea o montare inedită, lucrată milimetric și matematic, plină de replici inteligente, întoarceri și răsturnări de situație, care se dezvăluie publicului cu fiecare minut, până la finalul complet neașteptat.Pe tânărul și talentatul actor Anghel Damian îl puteți urmări și în VLAD, noul serial de la PRO TV, o adaptare modernă a Contelui de Monte Cristo de Alexandre Dumas.
Pe 23 martie Fuego poposește la Buzău unde va susține concertul extraordinar „Drag de România mea!”, din cadrul turneului cu același nume. „Celebrez alături voi, într-o mare sărbătoare, 25 de ani de carieră pe scena muzicală românească. Pregătesc, alături de band-ul meu, două ore speciale, cu şlagăre, cu melodii noi şi vechi din repertoriul meu, cu emoţii şi multă voie bună. Întâmpinăm primăvara cum se cuvine şi vă arăt de ce mi-s dragi profesia aceasta, muzica, prietenii, ţara. Spectacolul poartă un titlu sugestiv – „Drag de România mea!” și va fi o adevărată feerie. Vă garantez clipe de neuitat, cu melodii de suflet şi mult romantism, aşa cum îmi stă mie bine.” a declarat artistul. Evenimentele nu se opresc aici. Alte spectacole pentru copii, dar si concertul Kilafonic sunt programante în luna martie la Teatrul „George Ciprian”. Pentru mai multe detalii și informații acesați pagina de facebook a Teatrului „George Ciprian” din Buzău.