Muzeul Județean Buzău și Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, au organizat vineri, 28 septembrie, în premieră la Buzău, sub egida Consiliului Județean Buzău, ”Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Pentru acest eveniment, organizat la nivel internațional de către Comisia Europeană, în cadrul activităților Marie Curie, cele două instituții de cercetare au pregătit vizitatorilor expoziții inedite, ateliere, prezentări interactive dar și o serie de surprize. Prezent la eveniment a fost primarul municipiului Buzău, Constantin Toma care s-a arătat impresionat de numărul mare de vizitatori, majoritatea copii și adolescenți.
,,Este un moment deosebit, emoționant, aș putea spune, văzând atâția copii aici. Ceea ce se întâmplă aici este un act de educație, pentru că fără educație nu vom realiza nimic, nu vom realiza niciun progres. Tare aș dori, ca foarte mulți dintre voi să se dedice în viitor muncii de cercetare, de inginerie, pentru că toate lucrurile pe care le vedeți pe lângă voi și care sunt oriunde, sunt mai întâi în faza de cercetare, după care în faza de proiect, pe urmă în faza de execuție, pe urmă în faza de vânzare și așa mai departe. În toate aceste etape, inginerul este la baza tuturor lucrurilor. Să sperăm că Buzăul, prin tot ce avem în față, plecând de la ceea ce vedem aici, respectiv înființarea acelei bănci de gene, pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale şi aromatice, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru. Am discutat cu rectorul Universității de Agronomie din București și este aproape încântat de proiectul de a avea o Facultate de Horticultură la Buzău”, a menționat Constantin Toma.
Primii 300 de vizitatori au primit gratuit din partea organizatorilor: insigne, calendare, orare școlare și stikere cu sigla evenimentului. Mai mult, a fost organizată o tombolă cu cinci premii, fiecare dintre ele constând într-o cană termos, o sacoșă personalizată și o baterie portabilă pentru smartphone. Copiii însoțiți de părinți și bunici au venit la acest eveniment dornici să vadă expozițiile pregătite de organizatori. ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni” s-a dovedit a fi un real succes, dacă ne gândim că la numai o oră de la deschidere, 360 de persoane au vizitat spațiile expoziționale. ,,La o oră de la debutul acestui eveniment, pentru că avem un sistem pus la punct în ceea ce privește monitorizarea vizitatorilor, pot să vă spun că s-au dat peste 360 de bilete gratuite și bilete pentru participare la tombolă. Da, pot să zic că este un succes, însă nu numai numărul vizitatorilor este important, ci și experiența pe care ei o vor percepe, o vor simți, o vor trăi alături de noi la acest eveniment la Muzeul Județean Buzău”, a declarat Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău.
În holul muzeului, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău a pregătit Expoziția Gustul toamnei – o varietate de legume cu forme şi arome dintre cele mai nebănuite, create de cercetătorii buzoieni. Copiii au fost atrași de aceste exponate, diferitele soiuri de roșii sau de castraveți fiind ,,vedetele” expoziției. ,,Au fost atrași în special de platele nou aclimatizate, castravetele pentru diabet, dovlecelul șarpe, varietățile de tomate, tomatele negre în special, pentru că au forme ciudate, pe care ei nu le-au cunoscut, nu le au în alimentația de zi cu zi și acum le descoperă aici. Vorbim de castravetele țepos, cu o formă interesantă, am putea spune, sau castraveții sălbatici cu formele lor deosebite. Erau impersionați de faptul că nu le venea să creadă că așa arată castraveții în stare sălbatică, deci de acolo s-a plecat cu planta prin ameliorare și am ajuns la varietățile pe care noi le consumăm astăzi”, a spus cercetătorul Costel Vânătoru.
Pe durata a 3 ore cât a durat acest eveniment, cei prezenți au vizitat spațiul expozițional dedicat descoperirilor arheologice din epoca bronzului, atelierele interactive Ștampile sau tatuaje preistorice și Plantele sub microscop, spațiul expozițional dedicat descoperirilor arheologice din neolitic și eneolitic, precum și atelierul interactiv Cum se obținea făina acum 5000 de ani. Vizitatorii au luat cu asalt și Centrul de Informare Turistică acolo unde au putut face și tururi virtuale la câteva destinații turistice, prin intermediul tehnologiilor moderne. Totodată, ei au putut vedea, pe lângă panouri de prezentare, și vitrine cu exponate prețioase aflate în colecția Muzeului Județean, precum pietre fosilizate, bucăţi din muntele de sare sau cea mai mare pepită de rumanit din lume. La final, organizatorii au tras linie și au constatat că în cadrul evenimentului ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni”, 405 persoane au călcat pragul muzeului.