Muzeul Județean Buzău implementează în premieră programul ,,Muzeul deschis”, care se adresează persoanelor cu dizabilități locomotorii și cu deficiențe de vedere, fiind unul dintre primele de acest gen din țară. Cu acest prilej vor fi lansate două expoziții speciale, prin intermediul cărora să aibă acces la colecțiile muzeului buzoian și categoriile de public defavorizat.
Expoziția tactilă, Muzeul din cutie, este compusă din 50 de obiecte, provenite din achiziții, donații și replici la scară realizate de către elevi ai Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău. Expoziția este organizată cu respectarea tematicii colecțiilor deschise spre vizitare publicului larg.
Expoziția VR (virtual reality) Muzeul Hightech, realizată în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău oferă posibilitatea de a experimenta într-o nouă manieră mesajul cultural-educativ al muzeului. Această expoziție vine în întâmpinarea atât a persoanelor cu dizabilități locomotorii, dar și a tuturor celor care doresc să experimenteze tehnologia de ultimă oră aflată în slujba instituției muzeale. Lansarea programului Muzeul deschis va avea loc marți, 11.12.2018, ora 10.00, la sediul principal al Muzeului Județean Buzău.