Să ne reamintim ce s-a întâmplat în România, pe 22 iunie

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:cersipamantromanesc

          Pe 22 iunie 1462 are loc atacul nereușit al lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, asupra cetății Chilia, aparată de o garnizoană maghiară.

Sursa foto:cersipamantromanesc

1479: S-au incheiat constructiile cetatii Chilia Noua, ctitorita de domnul Stefan cel Mare pe malul stang al Dunarii

1529: Ferdinand de Habsburg este înfrânt la Feldioara, judeţul Braşov, de oştile moldovene

1864: S-a născut Ioan Russu-Şirianu – ziarist, scriitor, director al ziarului „Tribuna”, deputat în Dieta ungară

1902: S-a născut Alexandru Ghika, matematician român, membru titular al Academiei Române

1913: A murit Ștefan Octavian Iosif, poet român

1919: A apărut (până la 1 august 1928), la Bucureşti, săptămânal şi apoi lunar, publicaţia „Ideea europeană” (Critică artistică şi socială), sub conducerea lui Constantin Rădulescu-Motru şi Emanoil Bucuţa.Revista îşi propunea „să informeze publicul românesc asupra curentelor de idei şi transformărilor sociale din Europa, interpretând, totodată, cu obiectivitate, pe cele din cuprinsul românesc”

1927: S-a născut Vlad Mugur, regizor român de teatru

1940: S-a creat Partidul Națiunii, care a înlocuit Frontul Renașterii Naționale

1941: Între România şi URSS se instituie starea de război.

1950: S-a născut Adrian Năstase, politician român

1958: La Bucureşti a avut loc loc un Concurs atletic la care Iolanda Balaş a stabilit recordul mondial, la săritura în înălţime, la 1,80 de metri

1958: S-a născut Rodion Cămătaru, fotbalist român

1960: S-a născut Rovana Plumb, politician român

1963: A murit Maria Tănase, interpretă română de muzică populară

1966: S-a născut Alexandru Solomon, regizor român

1974: A murit Ion Conea, geograf român

1992: A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei

1994: Semnarea Tratatului de prietenie şi colaborare dintre România şi Cehia, cu prilejul vizitei oficiale la Bucureşti a preşedintelui ceh Vaclav Havel