Comuna Vâlcelele, una dintre cele mai importante cultivatoare de pepeni din România, este astăzi în zi de mare sărbătoare. Chiar pe 15 august, de la ora 15:00, de Sfânta Maria Mare, localnicii se vor putea distra la o nouă ediție a „Festivalului pepenilor”. Amatorii de pepeni vor putea participa la întreceri sportive și manifestări artistice, dar și la concursuri. Printre artiștiii îndrăgiți de către iubitorii de muzică populară, organizatorii de la Primaria Vâlcelele vor aduce pe scena din localitate, la cea de-a XIX-a ediție a „Festivalului pepenilor”, pe Tudorița Voineag, Sabin Lupu, Mario Buzoianu precum și o fiică a satului, pe cunoscuta interpretă Mariana Birică. Invitați de onoare în spectacol vor fi Ionuț și Doinița Dolănescu, iar recitalul lor va fi completat de programul pregatit de prezentatoarea acestui eveniment, Mădălina Manolache. Comuna Vâlcelele se află în extremitatea nord-estică a județului, la limita cu județele Vrancea și Brăila și este deservită de un drum comunal, ce o leagă de DN22. Comuna Vâlcelele este o comună agrară, agricultura fiind principala ocupaţie a populaţiei.