
Cu inserții din Frankenstein, familia Adams și alte creații reper ale genului horror, spectacolul acumulează, prin clișee binecunoscute publicului și le plasează în situații comice savuroase. Nu este omisă nici apelarea la un comic local, pur românesc, pe care-l recunoaștem în relația tradițională a românului cu moartea personală sau cu cei decedați. Astfel, povestea se înrădăcinează în spațiul profund românesc, spațiu care a generat atât legende macabre (ca Dracula), cât și experiențe paradoxale de cimitir (cum se poate constata, de pildă, dintr-o vizită la cimitirul din Săpânța). Satira atinge frica, dar și curiozitatea pe care le experimentăm cu toții în fața perspectivei morții sau a tărâmului de dincolo de moarte.
Plecând de la text, punerea în scenă a acestuia urmărește explorarea unor secvențe memorabile ale filmului horror sau al spectacolului de operetă cu temă macabră (de exemplu, Fantoma de la operă). Eclerajul în clar-obscur, decorul cu influențe gotice, costumele care trimit la personaje celebre ale genului horror, muzica preluând în sens comic teme binecunoscute, toate acestea construiesc o lume aparent alienată, dar care, de fapt, conviețuiește cu poftă de viață într-un context morb.

