Cele 8 specii de pește pe care nu ar trebui să le consumi

de Stiri Buzau Media

Peştele este delicios şi poate fi gătit într-o mare varietate de feluri, astfel că şi-a câştigat un loc de frunte în meniurile oamenilor de pe inrteg cuprinsul Pământului. Dar, specialiştii ne avertizează că există şi specii de peste, adesea întâlnite în magazinele noastre, care ne pot face mai mult rău decât bine şi pe care ar trebui să le evităm pe cât posibil.

Iată mai jos cele 9 specii de pește pe care nu ar trebui să le consumăm, potrivit specialiştilor de la BrightSide.me:

1. Somnul de import

Somnul este o specie de peste care poate ajunge la dimensiuni considerabile. Pentru a le accelera creşterea, mulţi piscicultori îi hrănesc cu hormoni, mai ales speciile importate din ţările asiatice. Carnea somnilor care cresc în libertate este mult mai puţin periculoasă şi are un aport nutritional mult mai mare.

2. Macroul

Macroul este unul dintre peştii a căror carne este bogată în mercur. Un consum regulat de carne de macrou conduce la acumulări de mercur în organismul nostru, acumulare care duce la declanşarea unor afecţiuni grave. Macroul de Atlantic este cel mai puţin periculos în această privinţa şi poate fi consumat în mod regulat. Cantitatea lunară recomandată: adulţi – 200 de grame, copii – 100 de grame.

3. Tonul

Carnea de ton conţine foarte mult mercur, în special cea din speciile cu înotătoare albastră şi neagră. În magazine se găseşte o cantitate foarte mică de carne de ton pescuit din mari şi oceane, pentru că populaţia de ton a scăzut dramatic. Peştele din magazine provine din crescătorii şi este hrănit cu antibiotice şi hormoni. Nu se recomandă consumul de către copii, iar pentru adulţi cantitatea lunară recomandată este de 100 de grame.

4. Tilapia

Tilapia este un peste de apă dulce, înrudit cu bibanul. Carnea acestui peste este foarte grasă, este săracă în acizi graşi sănătoşi şi aproape la fel de bogată că slănină în grăsimi nesănătoase. Consumul mare de carne de tilapia conduce la creşterea valorilor colesterolului şi sensibilizează corpul la acţiunea alergenilor. Nu este recomandat persoanelor cu afecţiuni cardiace, cu artrită sau astm.

5. Anghilă

Carnea acestei specii de peste este foarte grasă şi predispusă la înmagazinarea toxinelor din apele industriale sau menajere. Cel mai mare nivel de toxine se întâlneşte la speciile americane ale acestui peste. Speciile europene de anghilă sunt recunoscute pentru faptul că prezintă un nivel ridicat de mercur. Consumul lunar recomandat este de 300 de grame pentru adulţi şi 200 de grame pentru copii.

6. Pangasius

Este unul dintre peştii cei mai prezenţi în vitrinele frigorifice ale magazinelor din România. Cea mai mare parte provine din Vietnam, din apele fluviului Mekong, considerat unul dintre cele mai poluate cursuri de apă din lume. În plus, fileul de pangasius conţine un nivel ridicat de nitrofurazon, dar şi diverşi polifosfati cancerigeni. Nu este recomandat consumului.

7. Tilefish

Carnea acestui peste are cel mai mare conţinut de mercur şi reprezintă un pericol real de toxiinfectii alimentare. Nu este recomandat femeilor şi copiilor, iar pentru bărbaţi se recomandă mai puţin de 100 de grame lunar.

8. Biban de mare

Este un peste foarte des întâlnit, din Marea Nordului până în Marea Mediterana. Carnea să are un conţinut ridicat de mercur iar dacă este cumpărat file, adesea este înlocuit cu pangasius sau alt peste mai ieftin. Cantitatea lunară recomandată este de 200 de grame pentru adulţi şi 100 de grame pentru copii.

sursă: eva.ro

Știri despre: