BUZĂUL VA FI PRIMUL JUDEȚ DIN ROMÂNIA COMPLET DIGITALIZAT LA NIVEL ȘCOLAR

de Stiri Buzau Media

 Ministerul Educației Naționale a anunțat în cadrul unui comunicat de presă că își asumă prioritățile din domeniul E-educație, îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură – Secțiunea e-Educație. Astfel, în conformitate cu Programul de guvernare și strategiile de dezvoltare a învățământului, MEN își propune prin intermediul unui proiect-pilot să realizeze informatizarea completă a procesului educațional dintr-un județ. Demersul presupune dotarea tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul respectiv cu echipamente IT de înaltă performanță, astfel încât să fie create premisele organizării unui proces educațional de calitate.

În acest sens, au fost identificate, la nivel național, 13 județe eligibile, cărora în luna august 2017 li s-a transmis o solicitare privind susținerea activităților proiectului și a sustenabilității acestuia. Șase consilii județene și-au exprimat sprijinul ferm pentru implementarea și sustenabilitatea proiectului. În urma analizei condițiilor tehnice din documentația transmisă la minister, județul Buzău a fost desemnat județ-pilot. Prin urmare, în cadrul proiectului derulat de MEN se va realiza, începând cu primul trimestru al anului 2018, informatizarea claselor în care învață elevii din clasele V-XII, precum și a claselor din învățământul profesional. Procesul presupune dotarea (nelimitativ) cu următoarele echipamente:

  • Tablete pentru uzul elevilor (în fiecare clasă numărul de tablete va fi egal cu numărul băncilor pentru elevi). Tabletele vor fi utilizate exclusiv la școală.
  • Laptop-uri pentru toți profesorii din județ
  • Table inteligente (una pentru fiecare clasă)
  • Videoproiectoare și ecrane de proiecție (câte unul în fiecare clasă)
  • Conectare wireless pentru școli

Suplimentar, pentru învățământul profesional vor fi achiziționate imprimante 3D. În vederea selectării județului-pilot, au fost luate în calcul, în faza preliminară, următoarele criterii: număr de elevi cuprins între 45.000-70.000, număr de profesori cuprins între 4.000-5.500 și asigurarea sustenabilității proiectului de către consiliul județean timp de 5 ani după finalizarea implementării. Vicepremierul Marcel Ciolacu a anunțat că ,,Buzăul va fi primul județ din România complet digitalizat la nivel școlar, după ce a câștigat un proiect pilot desfășurat de Ministerul Educației. A fost o competiție transparentă și onestă între 13 județe și mă bucur că am reușit să câștigăm o finală în care mai erau Aradul și Gorjul. Îi felicit pe colegii mei din județ pentru că au prezentat cel mai bun proiect și sunt convins că atât copiii, cât și profesorii din Buzău vor avea de câștigat. În total, vor fi investiți peste 25 de milioane de euro din fonduri europene pentru ca toate unitățile de învățământ din Buzău să fie dotate cu echipamente IT de ultimă generație. Vorbim despre tablete pentru elevi, laptopuri pentru profesori, table inteligente, videoproiectoare sau imprimante 3D-ready. Este o șansă extraordinară pe care copiii de aici, fie că învață în mediul rural sau la oraș, o vor avea pentru a se dezvolta și a se integra mai repede pe piața muncii după finalizarea studiilor. Va trebui să muncim în continuare pentru ca acest proiect să fie unul de succes și să îl putem extinde și în celelalte județe ale țării”.

Știri despre: