Președintele Camerei Deputaților, lider al PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a votat duminică la ora 8.30 la secția 1 amenajată la Școala generală nr 5.
Ciolacu a declarat că a votat ”omul care în ultimii ani a ajutat foarte mult Buzăul, județul său natal.”
”Întotdeauna am mers la vot dimineață mai ales că azi e o duminică superbă, îmi doresc din toată inima să vină cât mai mulți români la vot, pentru că așa e normal, e una dintre zilele în care aș vedea obligativitatea votului pentru români, ne alegem președintele, cea mai înaltă funcție, trebuie să fie cea mai reprezentativă în urma votului exprimat de către români.”, a spus Ciolacu.
Liderul social democrat a venit la vot singur, el fiind așteptat de primarul Constantin Toma, care tocmai ce votase la Liceul de Artă.