Claudiu Constantin, singurul primar USR din județul Buzău, s-a alăturat echipei PNL

de Stiri Buzau Media

Astăzi, primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, s-a alăturat echipei PNL Buzău, pentru promovarea și dezvoltarea proiectelor locale.

Pentru noi, comuna Lopătari a reprezentat, încă de la preluarea organizației, una dintre localitățile importante, preocupându-ne de locuitorii acesteia și problemele locale. Este o comună frumoasă, cu un mare potențial turistic datorită fenomenului natural „Focul viu”, care este localizat în satul Terca, un loc ce trebuie valorificat prin proiecte de dezvoltare locală.

De astăzi, împreună cu primarul și consilierii noștri locali, vom lucra în echipă pentru armonizarea deciziilor la nivel local și pentru a dezvolta proiecte benefice pentru comunitatea locală.

Claudiu Constantin, primarul comunei Lopătari: “Este o zi importantă pentru noi, aici la Lopătari. Încercăm să ne unim forțele pentru a crea o administrație performantă. Avem destul de multe provocări la orizont în comuna Lopătari și mă bucur că împreună cu echipa Partidului Național Liberal pe care le vom ataca cu incisivitate, așa cum am început deja. Eu sunt convins că în această mare echipă vom avea și rezultatele dorite. Oamenii de aici, ca și în celelalte comune din județ, au așteptări, au nevoi care trebuie acoperite, nevoi pe care noi le știm foarte bine și ne propunem ca împreună să le acoperim în cât mai mare măsură. Sunt entuziasmat de această nouă echipă și sunt convins că interesul nostru comun aici la Lopătari va fi indeplinit și vom avea împreună rezultatele dorite de ambele părți.”

Gabriel Avrămescu, președintele PNL Buzău: “Începând de astăzi, primarul Claudiu Constantin se alătură echipei Partidului Național Liberal Buzău, se alătură proiectului pe care noi îl avem aici la Lopătari și consilierii nostril vor susține proiectele primarului, proiecte benefice pentru comunitatea locală. Proiectul nostrum vizează calr ca în 2024, în comuna Lopătari să avem primar liberal, vizează ca fața comunei Lopătari. Îi urez bun venit lui Claudiu alături de noi și sunt convins că vom face treabă bună împreună.”

Vlad Mircea Pufu, senator PNL Buzău: “Încep prin a-l felicita pe Claudiu pentru decizia luată. Comuna Lopătari a făcut parte din proiectul nostru încă de la început pentru este o comună puternică, este o comună frumoasă, cu un potențial turistic extraordinar. Orice acțiune politică din admnistrație, din primărie, trebuie sa fie armonizată cu consiliul local, iar asta să se facă doar în beneficiul locuitorilor. Sunt foarte bucuros pentru că în comuna Lopătari vom încerca să creștem, de acum încolo, și o organizație mult mai puternică, iar domnul primar cu siguranță va spriji așa cum și noi îî vom sprijini proiectele dânsului. Totodată vă asigur că toată expertiza pe care noi o avem în zona administrativă o vom pune la dispoziția lui Claudiu, astfel încât comuna Lopătari, în doi ani, să arate așa cum merită iar locuitorii de aici să se bucure de comuna lor pentru că este o comună cu potențial.”