
Digitalizarea are un impact direct în gradul de productivitate. Cu cât o țară este mai digitalizată, cu atât productivitatea sa este mai mare, iar România are nevoie să evolueze în această direcție, altfel îi va fi din ce în ce mai greu să-și îmbunătățească sau chiar să-și păstreze intactă colaborarea cu celelalte state. „România trebuie să acționeze pe două direcții distincte. Pe de o parte, e nevoie să crească gradul de digitalizare din instituțiile publice. Spre exemplu, digitalizarea sistemului fiscal ar ușura munca inspectorilor ANAF și ar mări gradul de colectare a taxelor, ceea ce ar permite statului român să investească mai mult în Sănătate sau Educație. Pe de altă parte, tocmai această componentă de educație este foarte importantă. Degeaba ai servicii digitalizate dacă nu are cine să opereze cu ele. Astfel, trebuie create programe ample prin care românii să-și îmbunătățească abilitățile digitale,” adaugă Ionela Dobrică.
Potrivit studiilor, în următorii 10 ani, 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformările care au loc la nivel digital. Astfel, pentru a preîntâmpina o criză în domeniul resurselor umane, generată de calibrarea precară dintre aptitudinile românilor și cele solicitate la angajare de către companii, e nevoie ca statul să investească urgent în programe de creștere a abilităților digitale.

