În ședința de plen a Camerei Deputaților de marți, 24 septembrie, a fost adoptat Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor. Prin acest proiect se instituie o schemă de ajutor de stat care are ca obiectiv implementarea unui program multianual de susținere a fermierilor ce desfășoară activități de creștere și reproducție a bivolițelor prin investiții pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme noi sau în ferme aflate în activitate, precum și de stimulare a asocierii în cooperative. Social democratul buzoian Dănuț Păle, medic veterinar și vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților este unul dintre coinițiatorii acestui proiect.
„Am susținut instituirea schemei de ajutor pentru creșterea și reproducția în sectorul bubalinelor deoarece consider că atunci când țara noastră are omologat un animal excepțional, bivolul românesc, un succes al profesorului Constantin Velea, trebuie să asigurăm o ameliorare continuă a rasei și înmulțirea numărului de specimene. Bubalinele sunt animale recunoscute pentru rezistența lor la boli ca bruceloză, leucoză, boala vacii nebune sau TBC, au o bună productivitate, dau un lapte extraordinar și sunt nepretențioase la creștere.”- Dănuț Păle. Deși populația de bubaline a scăzut dramatic în România, ultimii ani au arătat ușoare creșteri, ceea ce demonstrează că interesul pentru acestea al fermierilor este din ce în ce mai mare.

