
„Avem activități în domenii ca recoltarea de produse forestiere, sau activitățile de după recoltare, domenii în care, de exemplu, sezonul începe în mai și se termină în octombrie. Agenții economici au nevoie de personal pentru o perioadă mai lungă de timp și era necesar să le oferim posibilitatea legală de-și desfășura activitatea în bune condiții. Și zilierii sunt avantajați în acest mod deoarece își vor putea extinde perioada de activitate, impactul social al proiectului fiind unul pozitiv”, a declarat Dănuț Păle. De asemenea, deputatul buzoian a propus în timpul dezbaterii la comisie ca și cei care își desfășoară activitatea conform codului 5520 din Clasificarea activităților din economia națională, tabere de copii organizate de Ministerul Tineretului și Sportului, direct sau prin unitățile din subordinea sa, să poată angaja prestatori de muncă necalificată cu caracter ocazional. „Participarea copiilor la tabere este un element care contribuie foarte mult la dezvoltarea de comportamente sociale, la acumularea de cunoștințe practice, chiar și la crearea unor amintiri frumoase. Dar, pentru ca aceste tabere, care au caracter sezonier, să funcționeze în parametri optimi este nevoie de personal. De aceea am dorit ca unitățile care organizează tabere să poată angaja zilieri cu ajutorul cărora să își completeze nevoile de forță de muncă”, a menționat Dănuț Păle. Proiectul de Lege a avut o susținere aproape unanimă în Camera Deputaților. A primit 251 de voturi pentru și o singură abținere.

