Deputatul Sorin Lazăr a participat la Conferinţa interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa economică în Uniunea Europeană, desfăşurată la Helsinki – Finlanda, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2019. În cadrul trio-ului de președinții al Consiliului Uniunii Europene, format din România, Finlanda și Croaţia, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2019, am participat la Conferinţa interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa economică în Uniunea Europeană, care s-a desfăşurat la Helsinki- Finlanda.
Tema generală a președinției finlandeze este „De la discuții la soluții”, iar în acest sens, conferința s-a axat atât pe aspecte macroeconomice și de reglementare, cât și pe factori de creștere durabilă în economia europeană. În prima zi a conferinței, au avut loc discuții despre creșterea și stabilitatea economică, aprofundarea uniunii economice şi monetare a UE și consolidarea rolului semestrului european. În a doua zi, tema discuţiilor s-a centrat pe găsirea de modalități concrete de încurajare a investițiilor, inovației și creșterii durabile, în contextul schimbărilor climatice.
,,În cadrul grupului politic social democrat am avut discuții cu doamna Margarida Marques- vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European şi raportor pentru proiectul Cadrului financiar multianual 2021-2027, pe tema stabilității, convergenței și competitivității economice a statelor membre. În opinia mea, exprimată ferm în discuțiile formale și informale din cadrul conferinței, mai multă coeziune înseamnă convergenţă reală şi eliminarea decalajului de dezvoltare dintre țările bogate și cele mai puțin bogate din UE”, a menționat deputatul Sorin Lazăr, preşedinte al Comisiei pentru buget finanţe şi bănci din Camera Deputaților (Grupul parlamentar al PSD).