După evenimentele de săptămâna trecută de la Topoloveni, românii încep să se convingă că țara merge într-o direcție greșită, spre o dictatură pe care Liviu Dragnea și gașca sa de neaveniți încearcă să o instaureze prin toate mijloacele, inclusiv prin forță și teroare. Pentru cei care încă nu au aflat, este vorba despre reținerea, cu forța de către jandarmi a unui grup de protestatari adunați în fața Casei de Cultură din localitate pe toată durata vizitei lui Liviu Dragnea. Aceștia afișau mesajul „Argeșul contează! Țara n-a votat hoția! Voi nu sunteți România!” După aceste evenimente, Mihai Tudose, unul dintre cei mai iubiți premieri pe care i-a avut România și candidatul Buzăului pentru alegerile europarlamentare de la sfârșitul acestei săptămâni, a luat imediat atitudine și a tras o concluzie clară, „toți cei care sunt anti Dragnea au parte de o plimbare cu duba”, atacând dur uzul de forță pe care l-au făcut jandarmii în acest caz. Pentru că nu trebuie uitate evenimentele din București din 10 august anul trecut, când forțele de ordine i-au bătut cu brutalitate pe manifestanții pașnici care se adunaseră la București tot la un miting anti Dragnea, jandarmii acționând atunci la comanda ministrului Carmen Dan. „România merită mai mult! Mult mai mult decât să fie condusă de Dragnea și Carmen Dan care au dus ,,dragostea“ de români la un nivel de neimaginat într-o țară democrată: cine nu strigă Dragnea Președinte are parte de o plimbare cu duba…. Ceea ce s-a întâmplat la Topoloveni trebuie să rămână în conștiința românilor ca un exemplu clar de început de instaurare a dictaturii… E prea mult… Hai la vot…”, scrie Mihai Tudose pe Facebook.