La invitația JungeIndustrie Austria, o rețea de tineri antreprenori și directori austrieci, mai mulți parlamentari din statele membre U.E. au susținut o serie de întrevederi cu omologi din Parlamentul austriac, membri ai guvernului cărora li s-a alăturat Cancelarul Federal Sebastian Kurz și reprezentanți ai mediului de afaceri. Din rețeaua tinerilor membri parlamentari europeni EU40 face parte și deputatul social democrat buzoian Ionela Dobrică care, alături de alți câțiva membri ai actualului legislativ, a participat la cele două zile de activități ale forumului. „Forumul de la Viena s-a concentrat pe relaționarea dintre tinerii politicieni și tinerii oameni de afaceri. Consider că atunci când faci parte din legislativ trebuie să ai contact cu toate ramurile societății și să înțelegi cât mai bine cum funcționează acestea și cum sunt interconectate. Având în vedere piața comună europeană și tendința depășirii granițelor fizice cu ajutorul tehnologiei este necesar ca fiecare dintre noi să avem contact atât cu piața internă cât și cu cea externă pentru a fi capabili să armonizăm cât mai bine legislația cu nevoile antreprenorilor și implicit ale cetățenilor care sunt beneficiarii finali ai fiecărei decizii”, a menționat Ionela Dobrică.
EU40 este o rețea a membrilor Parlamentului European care au vârsta sub 40 de ani și are ca scop punerea în contact a tinerilor politicieni. Misiunea acesteia este de a întări rolul noii generații de decidenți și de a contura viitorul politicii la nivel european într-un mod care să reflecte mentalitatea, viziunea și necesitățile celor pe care îi reprezintă. „Când am primit invitația de a mă alătura acestei rețele de tineri parlamentari am acceptat imediat. Nu în ciuda faptului că din aceasta fac parte reprezentanți ai întregului spectru politic, ci tocmai din acest motiv. Pentru a înțelege cât mai bine ce trebuie să faci dacă dorești să onorezi mandatul primit de la cetățeni trebuie să înțelegi cât mai bine societatea în sens cât mai larg al acestui concept. Astfel, relaționarea cu membri ai altor partide, ai altor parlamente naționale, și din alte domenii de activitate, observarea și experimentarea altor modele democratice și antreprenoriale, toate cred că vor contribui la îmbunătățirea constantă a activității noastre ca tineri parlamentari prin implementarea bunelor practici inspirate din experiența celor pe care îi întâlnim”, a adăugat parlamentarul buzoian.
Ionela Dobrică este unul din cei mai tineri deputați din această legislatură cu 78 de inițiative parlamentare, vicepreședinte al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor și membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială.