Pe parcursul zilei, vor ajunge la mitingul de la București 40 de autocare, 5 microbuze și 400 de mașini personale. Mai exact, aproape 4000 de membri și simpatizanți buzoieni ai PSD înarmați cu steaguri tricolore și pancarte urmează să ajungă la acțiunea din această seară, ce va avea loc de la ora 20.00. Potrivit presei centrale, peste 400.000 de oameni sunt aşteptaţi în această seară la mitingul PSD din Piaţa Victoriei, care se va desfăşura sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”. Mitingul va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, spunea liderul PSD, Liviu Dragnea după şedinţa de luni a Comitetului Executiv Naţional, în care au fost stabilite detaliile organizatorice. „Este un miting împotriva faptului că democraţia şi statul de drept sunt puse sub semnul întrebării. Vrem să arătăm că suntem decişi să mergem până la capăt. Îi asteptm pe toti ce care doresc să trăiască într-o ţară liberă, unde instituţiile nu mai sunt sub teroare. O ţară care, din cauza unei propagande, se pune problema ca o structură neligitimă, obscură, subterană să paraziteze instituţiile statului, să influenţeze în mod ocult decizii importante, să permită abuzuri, intruziuni ilegale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti sa fie inchişi, zeci, sute, mii de destine să fie distruse, având în vedere niste interese care nu tot timpul sunt doar din interior”, a declarat Liviu Dragnea.