Astăzi, 22.04.2021 a avut loc şedinţa ordinară CLM Buzău cu principal punct pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021, extrem de important pentru dezvoltarea oraşului.
Consilierii locali municipali PNL Buzău au venit cu propuneri şi o serie de amendamente, mai ales după ce au constatat că proiectul de buget ignoră, în mare parte, propunerile electorale făcute de primarul Constantin Toma în campaniile electorale din 2016 şi 2020.
Drept urmare, redăm mai jos propunerile noastre şi poziţia primarului şi a majorităţii PSD.
- MĂRIREA BURSELOR ELEVILOR
Faţă de alocarea de la Guvernul României, echivalentă valorii unitare de 100 de lei/elev, am propus alocare suplimentară din bugetul local pentru creşterea cu 80% a valorii tuturor burselor, sumă pentru care am documentat finanţarea din bugetul local.
POZIŢIA PSD: Propunerea a fost respinsă de către primarul Constantin Toma şi consilierii PSD.
- STUDIUL DE FEZABILITATE PENTRU PARCUL INDUSTRIAL
Deşi fost om de afaceri, primarul Constantin Toma, pare că nu înţelege conceptul de Parc Industrial, cu facilităţile oferite investitorilor ce generează locuri de muncă (reduceri impozit teren şi clădiri, reduceri taxe vamale, scutiri TVA import utilaje şi materii prime, scutiri impozit pe profitul reinvestit). Am reamintit primarului că a promis parc industrial în campania din 2016 şi am solicitat finanţarea studiului de fezabilitate. Am susţinut această solicitare cu exemple din judeţele vecine, în care se derulează de mult astfel de proiecte.
POZIŢIA PSD: Primarul Constantin Toma menţine linia “Nu e momentul” şi majoritatea PSD respinge propunerea noastră, ignorând total oportunitatea oferită de lucrările prognozate la autostradă.
- FINAȚAREA ACHIZIȚIONĂRII CELOR 60 DE SCUTERE PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI PROMISE DE PRIMARUL CONSTANTIN TOMA
Poziţia PSD: Propunerea nu a trezit sub nicio formă interesul majorităţii PSD din CLM.
- LOCUINȚE PENTRU TINERI
În plus faţă de propunerea noastră privind finanţarea unui studiu de fezabilitate pe acest subiect şi faţă de afirmaţia “Nu sunt terenuri disponibile”, am prezentat varianta achiziţionării de terenuri de pe piaţa liberă, variantă cu care în mod cert toţi consilierii locali ar fi de acord.
Poziţia PSD: Domnul primar Constantin Toma menţionează că a depus un astfel de proiect la…doamna Dăncilă Viorica Vasilica.
Temă rămasă în discuţie de comun acord cu toţi participanţii la şedintă.
- BAZIN DIDACTIC DE ÎNOT
Am reluat discuţia privind necesitatea unui astfel de bazin în municipiul Buzău.
Primarul Constantin Toma a promis că în a doua parte a anului, cu ocazia rectificărilor va fi abordat acest subiect.
- SITUAŢIA STRĂZILOR ŞI TROTUARELOR DIN MUNICIPIUL BUZĂU
Am prezentat opinia noastră că suma de 11 milioane lei alocată din venituri proprii pentru reabilitare străzi/trotuare este total insuficientă faţă de necesităţile oraşului. Am reluat subiectul străzii Horticolei şi străzii Parâng, aflate într-o stare la limita exploatării.
POZIŢIA PSD: La insistenţele noastre, am obţinut promisiunea că în perioada imediat următoare se va interveni pe strada Parâng (cu URBIS SERV), iar pentru strada Horticolei se va reface îmbrăcămintea asfaltică pe două din cele patru benzi.
La rectificările viitoare vom reveni cu propunerile susţinute de cetăţeni până când vom convinge majoritatea PSD să respecte agenda cetăţeanului şi adevăratele nevoi şi oportunităţi de dezvoltare ale oraşului.