
Potrivit conducerii Partidului Național Liberal, Constantin Ionescu nu vizează nici o funcție de conducere în PNL, însă va fi liderul de grup al consilierilor locali municipali. ,,Bineînțeles că negocierile au fost simple din punctul meu de vedere. Așa cum îl cunoașteți, ,,Bebe” Ionescu prectic revine în PNL Buzău fără să dorească niciun fel de funcție, ca simplu membru. Vine în organizația municipală Buzău, alături de noi și încercăm ca în următoarea perioadă să creionăm o echipă puternică pentru a face cea mai puternică Opoziție Partidului Social Democrat” a mai adăugat președintele PNL Buzău.
La rândul său, Constantin Ionescu, după ce le-a mulțumit pentru primirea făcută de colegii săi, a declarat că împreună vor face o opoziție serioasă în Consiliul Local Municipal Buzău. ,,Voi fi liderul de grup al consilierilor municipali. Cu siguranță vom discuta, vom analiza și vom face opoziție la nivelul Consiliului Local Municipal față de toate derapajele care au fost sau care se vor întâmpla, dacă se vor mai întâmpla, la nivelul municipalității Buzău” a declarat Constantin Ionescu.

