,,ROMÂNIA, SINGURA ȚARĂ DIN UE CARE LASĂ CONTRIBUȚIILE SOCIALE EXCLUSIV ÎN SARCINA ANGAJAȚILOR” – SENATOR DORIN BĂDULESCU

de Stiri Buzau Media

      Senatorul buzoian Dorin Bădulescu consideră că modificarea Codului fiscal ce vizează trecerea obligaţiilor de la angajator la angajat este o capcană la adresa salariaților atât timp cât nu conţine nicio obligaţie a angajatorului de a majora salariul brut al angajatului. Demnitarul buzoian este de părere că nimeni nu garantează acest lucru ce ar trebui să fie corelat cu noile măsuri fiscale. ,,Pe oameni îi interesează salariul net și deși se afirmă că acesta nu ar scădea, nimic din măsurile anunțate nu apare în scris într-un proiect integrat.

Analiști si consultanți fiscali cu reputație în România arată că pentru ca salariul net al angajatului să rămână la fel după intrarea în vigoare a măsurii, angajatorii care nu vor mai avea obligaţii la plata contribuţiilor de sănătate şi de pensie pentru angajaţi ar trebui să majoreze salariul brut al angajaţilor cu 23%. După anunţul ministrului finanţelor Ionuţ Mişa de introducere a unei taxe de solidaritate de 2% datorată de angajator şi în lipsa obligaţiei de a majora brutul angajaţilor, acest lucru probabil că nici nu se va mai petrece, sau nu se va petrece în totalitate, spun consultanţii fiscali.

Într-un studiu, PwC remarcă faptul că actul normativ nu prevede caracterul obligatoriu al majorării salariilor brute pentru toţi angajaţii. Totodată PwC a semnalat deja că nu este posibil din punct de vedere juridic. Prin urmare, aplicarea acestei măsuri în mod neunitar la nivel naţional conduce la dezechilibre pe piaţa muncii. Pe de altă parte cum foarte mulți dintre angajați în economie au slariul minim, se are în vedere totodată şi majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 de lei, cât este în prezent, la 1.900 de lei.

Luând în calcul şi trecerea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, aceasta presupune un cost suplimentar pentru angajatori de aproximativ 120 lei au mai spus specialiștii. Iată că pe de o parte nimeni nu garantează că nu vor exista mari dezechilibre, că în unele zone salariile nu vor scădea și ca nu vor exista creșteri de costuri la angajatori. Toate aceste indicii arată că măsura este una mult prea puțin benefică în raport cu potențialul impact.

România ar deveni, astfel, singura țară din Uniunea Europeană care lasă contribuțiile sociale exclusiv în sarcina angajaților. Acest sistem nu se aplică în niciun alt Stat Membru, pentru că implicarea angajatorului în plata contribuțiilor a avut ca scop, încă de la începuturile introducerii acestora, susținerea anumitor categorii de persoane care beneficiază de ajutor social fără, însă, a contribui la sistem.

În medie, la nivel european, contribuțiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaților, media contribuțiilor sociale suportate de angajator în statele UE este de 23,57%, pe când media contribuțiilor angajaților este de doar 13,35%. Astfel, se dorește să inventăm din nou roata, ca la români, să fim altfel, astfel încât să fim din nou de Cartea Recordurilor – cotele angajaților în România să fie de 3 ori mai mari decât media europeană și să să elimine contribuția angajatorului.

Patronii firmelor mici şi mijlocii arată că măsurile fiscale vor crea haos în economie. Aceştia se tem că vor intra în blocaj din cauza mutării contribuţiilor de la angajator la angajat şi a introducerii contribuţiei asiguratorii cu doar două luni înainte de sfârşitul anului. Opt din zece patroni consideră că mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat va bulversa mediul de afaceri, după cum arată un studiu al Consiliului pentru IMM-uri.

Pe de altă parte PSD – ALDE susțin ca doresc prin aceste măsuri să îi convingă pe români să nu mai plece la muncă în alte țări. Mie îmi este foarte greu să înteleg cum stresul provocat de aceste măsuri îi va determina pe angajați să nu renunțe după luni întregi de ping-pong fiscal cu buzunarele lor.

Dacă acesta este răspunsul la criza forței de muncă în momentul în care statisticile arată că peste un million de tineri până în 35 de ani stau acasă ori muncesc la negru pot afirma un singur lucru: efectul va fi tocmai invers” mai menționează senatorul PMP de Buzău, Dorin Bădulescu.

Știri despre: