Strategia PNL, ghinionul României

de Stiri Buzau Media

Deși România este lovită de furtuni, inundații, creșteri de prețuri, economia distrusă, efectele devastatoare ale pandemiei, nimic nu abate Guvernul Cîțu de la unicul scop: alegerile în care pot să mai rupă un pic de putere pentru a-și satisface setea de acces la funcții și bani publici.

Covid19 face ravagii? PNL consideră că nu e niciun pericol, facem alegeri. Se preconizează valul 4? Suntem ocupați cu alegerile, oricum pandemia e în vacanță de vară. Casele oamenilor sunt distruse de ape? Nu ne interesează, facem alegeri, ministrul Afacerilor Interne candidează la Sălaj, nu are timp de cei loviți de urgiile naturii. Recalcularea pensiilor este pusă în pericol de inepțiile scrise în PNRR de ministrul USRPLUS al coaliției? Ministrul PNL al muncii nu este deranjat că cei ce au muncit o viață mai așteaptă vreo 4-5 ani până să își vadă pensiile mărite. Sunt toți ocupați să facă selfie la Cluj și să se uite cum apa trece și în urma lor rămân doar pietre.

În tot acest timp, la cabinetul premierului Cîțu se fac strategii. Doar că nu strategii pentru redresarea economică (că doar românilor le merge fantastic), nici pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetățenii. Nu, se fac strategii pentru răfuieli politice. Strategii în care se denigrează instituții de presă, în care li se cere miniștrilor să lase la o parte domeniile pe care le au în administrare și să vorbească despre cât de frumos și deștept este prim-ministrul Cîțu și alegerile interne din PNL. Pentru ca inadecvarea, ca să nu folosesc termeni mai duri, să fie completă, se solicită spionări și informații pentru a fi folosite la atacuri în presă. Cu asta se ocupă consilierii de stat și angajații în cabinetul de la Guvern utilizând resurse publice.

Lupta politică nu este nimic nou. Dar atunci când lupta politică primează în fața a orice altceva, în fața intereselor românilor și a nevoilor pe care le au, se transformă într-un afront direct la adresa societății, o insultă la care cetățenii nu merită să fie supuși. Poate în loc de candidatura internă, premierul Cîțu ar trebui să ia în considerare demisia din fruntea Guvernului. Asta ar fi singurul lucru fantastic pe care îl mai poate face pentru România.

 

Biroul de presă al deputatului

Laurențiu Țepeluș

Circumscripția electorală nr. 10, Buzău

Știri despre: ,