Victorie în Senatul României a demnitarului buzoian, Dorin Bădulescu

de Stiri Buzau Media

Proiectul de lege privind protecția victimelor infracțiunilor este inițiat de Guvern și privește punerea în aplicare a unei Directive Europene în domeniu. Acesta vizează modificări ale unor legi deja adoptate în România, fiind de natură să ridice gradul de siguranță pentru persoanele care au fost vătămate prin infracțiuni. Modificările au intervenit și în ceea ce privește Legea 192/2006 privind medierea. Proiectul a intrat în Plenul Senatului în luna decembrie 2017 și s-a reîntors la Comisia Juridică la solicitarea senatorului PMP, Dorin Bădulescu, motivația care a stat la baza acestei cereri fiind o încălcare a Recomandării (99) 19 privind medierea în materie penală. Ulterior, demnitarul buzoian a depus o serie de amendamente pe care le-a susținut în fața Comisiei Juridice, atât în decembrie 2017 cât și în februarie 2018, demersul fiind de natură a da un nou start medierii în materie penală. Astfel, prin amendamentele depuse se respectă atât Directiva privind protecția victimelor infracțiunilor cât și prezumția de nevinovăție consacrată în dreptul intern.