,,112”! NUMĂRUL UNIC DE URGENȚĂ TOT MAI DES FOLOSIT DE BUZOIENI, ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Buzaumedia

Sirenele ambulanţelor din Buzău au răsunat frecvent în ultimele zile. Şi asta pentru că au fost chemate să acorde primul ajutor numeroaselor cazuri ivite pe parcursul sărbătorilor. Numai puţin de 170 de solicitări pe zi au fost înregistrate de Serviciul Județean de Ambulanță Buzău. Turmentaţi sau aproape de comă alcoolică, mai mulți buzoieni au cerut ajutorul ambulanţei pentru a-i duce la spital. Din nefericire s-au înregistrat în această perioadă și șapte decese provenite din diferite motive. Printre aceste cazuri se numără și cel al tânărului de 28 de ani din localitatea Căpățânești, comuna Mărăcineni, care a murit intoxicat cu monoxid de carbon, în seara de Ajun. Reprezentanții Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău spun că numărul de cazuri semnalate în aceste zile este puțin mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, 180 de solicitări pe zi. Totuși, ambulanțierii se așteaptă ca numărul de solicitări să crească având în vedere că în următoarea perioadă vine și Revelionul, când buzoienii vor consuma din nou mâncare și alcool peste măsură.

Știri despre: