Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii prezintă un interes din ce în ce mai crescut pentru producătorii agricoli, după al treilea an de implementare. Astfel, până la începutul acestei luni, s-au arătat interesați să se înscrie în Program 18.500 de fermieri. Pentru Ciclul I s-au primit deja 15.337 de cereri de înscriere în program, numărul acestora fiind în creștere față de anul 2017, când au beneficiat de acest sprijin peste 8.000 fermieri și față de 2018, când numărul total al beneficiarilor a fost de 15.712 pentru ambele cicluri de producție. Pentru ciclul II al anului 2019 se pot depune cereri de înscriere până pe 15 septembrie, pentru perioada de valorificare noiembrie – 20 decembrie. Producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, începând cu anul 2017, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă. Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată „Program susținere tomate, 2019” și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;
- să obțină o producție de minimum 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției;
- să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere;
- să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Scopul Programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii este realizarea unei producții cantitative și calitative pentru a eficientiza exploatația prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În același timp, programul răspunde dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului.