În trimestrul II trimestru al anului 2018 la Biroul teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au fost primiți în audiență 284 de cetățeni, au fost depuse 65 de petiții și au fost primite 152 apeluri telefonice. De asemenea, au fost deschise 35 de dosare în care au fost efectuate verificări cu privire la situații semnalate și au fost soluționate un număr de 35 de dosare și 33 de petiții care au avut ca obiect alte aspecte decât cele care intră în competența instituției Avocatul Poporului, iar în aceste cazuri cetățenii au primit îndrumări cu privire la modul de soluționare al problemelor cu care se confruntă. La finele trimestrului II/2018 se aflau în lucru un număr de 20 dosare.
La nivelul județului Buzău, bilanțul activității reprezentantului Avocatului Poporului prin Biroul Teritorial Ploieşti, pe trimestrul al II lea al acestui an, arată că 30 de buzoieni s-au prezentat în audienţă. În perioada respectivă, aceştia au înaintat 10 petiţii, iar 30 de buzoieni au apelat telefonic la serviciul Avocatului Poporului. Pentru 3 dintre ei, reprezentantul instituției amintite a soluţionat dosarele, iar pentru alți 5 buzoieni au fost deschise dosare.
Deplasările lunare în judeţele Buzău şi Dâmboviţa vor continua, experții Biroului teritorial Ploiești venind în întâmpinarea persoanelor din aceste judeţe şi facilitând astfel accesul acestora la sprijinul oferit de instituţia Avocatul Poporului. Reamintim că petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe de timbru, iar audiențele sunt gratuite.