9 mai, o triplă sărbătoare pentru România

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:aliosapopovici.wordpress.com
Sursa foto:aliosapopovici.wordpress.com

Ziua Independenţei proclamată în 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 şi Ziua Europei – sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai.

Proclamarea independenței

Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, denumit și Războiul de Independență, a dus la ruptura definitvă a țărilor române în raportul de vasalitate față de Imperiul Otoman, care a reacționat la acțiunile politice și militare ale românilor și a luat o serie de măsuri de descurajare. Vorbim despre suspendarea diplomaților români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave românești încărcate cu cereale, bombardarea orașelor Brăila și Reni, atacarea pichetelor de frontieră, ș.a. În această situație, ministrul de război român Alexandru Cernat a ordonat trupelor române să riposteze ferm față de orice tentativă otomană de traversare a Dunării, scrie wikipedia. În cadrul sesiunii Adunării Deputaților din 29 aprilie și a Senatului de a doua zi, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoștea existența stării de război dintre cele două state.

Pe 9 mai 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților a proclamat independența României, Mihail Kogălniceanu ținând un discurs memorabil. A doua zi, 10   mai, Senatul a votat proclamația de independență, iar acest act a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Tot cu această ocazie a fost instituit ordinul național Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tuturor cetățenilor care se distingeau pe timp de pace sau război. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român.

Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945

După 68 de ani, pe data de 9 mai 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich. Au semnat actul de capitulare Germania, prin generalul Alfred Jodl, Uniunea Sovietice, generalul-maior Ivan Susloparov şi SUA (foto dreapta), prin generalul Bedell Smith. Ziua Victoriei, care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este serbată prin ample manifestări şi acum atât de ţările nordice, dar mai ales de Federaţia Rusă şi statele aflate sub influenţa ei.

Ziua Europei –  marchează momentul istoric în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Propunerea lui Robert Schuman este considerată piatra de temelie a organizării Uniunii Europene. Ziua Europei este celebrată în diferite forme în majoritatea statelor UE. Sărbătorirea acestei zile aduce laolaltă o suită de activități culturale din diferitele spații ale UE pentru a realiza o coeziune culturală, un liant de tradiții și momente artistice sub paleta unui singur eveniment.