Conform calendarului publicat de Ministerul Educației, înscrierile la examenul de toamnă a bacalaureatului se fac începând de astăzi și până pe 19 iulie. Proble orale se vor susține după cele scrise, o noutate având în vedere că la Bacalaureatul normal acestea s-au susținut cu mult înaintea examenelor scrise. Prima probă scrisă are loc pe 21 august 2019 și este cea la limba și literatura română. Proba scrisă la limba maternă se va susține, în sesiunea de toamnă, pe 22 august 2019. Probele la matematică și istorie se vor da pe 23 august, iar examenul scris la o disciplină la alegere va avea loc pe 26 august. Elevii pot opta pentru una din următoarele materii, în funcție de profil: sociologie, logică și argumentare, psihologie, fizică, chimie, biologie, informatică și filosofie. Probele orale încep pe 27 și 28 august când se va da examenul oral la limba și literatura română. Apoi, pe 29 august se va ține cea de la limba maternă, iar pe 2 și 3 septembrie se va susține examenul oral la o limbă de circulație internațională. Elevii pot alege între oricare din limbile studiate pe parcursul celor patru ani de liceu. Printre cele mai studiate limbi se numără engleza, franceza, germana și spaniola. Primele rezultate în urma probelor de la examenul de Bacalaureat de toamnă se vor afișa pe 3 septembrie 2019. După rezolvarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi afișate pe 7 septembrie. Iată calendarul sesiunii august-septembrie 2019:
- 15-19 iulie 2019 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
- 26 iulie 2019 – Înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 21 august 2019 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 22 august 2019 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 23 august 2019 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 26 august 2019 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 27, 28 august 2019 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29 august 2019 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 30 august, 2 septembrie 2019 Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 2-3 septembrie 2019 -Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 3 septembrie 2019 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor
- (orele 12,00-16,00)
- 3-6 septembrie 2019 – Rezolvarea contestațiilor
- 7 septembrie 2019 – Afișarea rezultatelor finale
La solicitarea comisiilor de bacalaureat județene/comisiei de bacalaureat a municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba în situații excepționale prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor digitale sau lingvistice, de evaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor, precum și reducerea perioadei de afișare a rezultatelor.