
UPDATE: Conform informațiilor oferite de IPJ Buzău, din primele verificări ,,o femeie de 27 de ani din Buzău, care circula cu un autoturism pe DN 2B, din direcția Buzău către București, pe fondul unei depăşiri neregulamentare la km 2 a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula din sens opus, condus de o bucureşteancă de 45 de ani. În urma impactului a rezultat decesul unei pasagere din primul autoturism, de 59 ani, din Buzău, precum şi rănirea uşoară a conducătoarei celuilalt autoturism şi a două pasagere, ambele din Bucureşti, de 44 şi 17 ani. Politiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Tragedia s-a produs în această dimineață pe DN 2B- Șoseaua Spătarului. Din primele date oferite de polițiștii buzoieni, accidentul s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare. În evenimentul rutier au fost implicate două mașini care circulau din sens opus. Din impact au rezultat patru victime. La locul nenorocirii s-au deplasat mai multe ambulanțe și echipaje de la poliție. Una dintre victime a decedat din cauza traumatismelor suferite din impact, celelalte trei fiind rănite și transportate la spital. În urma accidentului, unul dintre autoturisme a ieșit în afara părții carosabile. Traficul nu este blocat, circulându-se alternativ.


