Update: Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că în timp ce conducea un autoturism din direcția Săgeata către Buzău, pe DJ 203K, pe raza localităţii Vadu Paşii, un tânăr în vârstă de 24 de ani din localitate a accidentat un localnic în vârstă de 65 de ani care în timp ce se deplasa pe bicicletă a ieşit de pe un drum lateral şi a efectuat un viraj la stânga pe drumul judeţean. În urma leziunilor suferite biciclistul a decedat. Se efectuează cercetarea la faţa locului. Poliţiştii dirijează traficul în zona în care s-a produs accidentul.
Știrea inițială: Tragedia s-a produs în această seară, pe DJ 203K, pe raza localității Vadu Pașii. Din primele informații, un biciclist a fost accidentat mortal. Traficul în zonă este oprit, până când polițiștii cercetează cauzele producerii accidentului.