Inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Buzău au demarat verificări privind suprafețele agricole declarate de fermieri pentru campania 2017. Față de anii trecuți, angajații APIA Buzău nu au semnalat neconcordanțe majore, între datele declarate de fermieri și realitatea din teren. Există însă situații în care, proprietarii de terenuri și-au incendiat intenționat suprafețele deținute, fapt ce contravine legislației în vigoare. Prin urmare, conducerea APIA Buzău atrage atenția că buzoienii care au solicitat sprijin bănesc pentru terenurile incendiate voit, fie vor beneficia de un cuantum mai mic din subvenție, fie nu vor primi nimic.