În noua formă a Codului Muncii care a fost aprobată de Guvern, sunt incluse mai multe schimbări față de varianță inițială supusă dezbaterii publice. Potrivit avocatnet.ro, amenda pentru munca nedeclarată ,,va fi sancționată cu 20.000 de lei, fără a mai exista un interval cuprins între 10.000 și 20.000 de lei, și va fi aplicată pentru fiecare persoană depistată fără contract individual de muncă, și nu doar în cazurile în care sunt identificate cel puțin cinci persoane într-astfel de situație, așa cum încă stabilește Codul muncii la acest moment. Totodată, vor exista și alte forme de muncă nedeclarată, pentru care angajatorii vor fi pasibili să încaseze amenzi de 20.000, după cum urmează:
- primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților (Revisal) cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
- primirea la muncă a salariaților aflați în perioada de suspendare a CIM.
Dacă inspectorii de muncă vor constata săvârșirea uneia dintre cele trei fapte prezentate mai sus, ei pot dispune, ca sancțiune complementară, sistarea activității locului de muncă organizat, supus controlului. O astfel de măsură va fi păstrată până în momentul în care angajatorul va demonstra că a achitat amenda contravențională aplicată și a remediat aspectele care au dus la întreruperea activității, fie prin încheierea CIM, fie prin transmiterea raportului de muncă în Revisal sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă și constituirea și plata contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pe perioada în care a prestat activitate nedeclarată.
În plus, există și o patra faptă ce va constitui muncă nedeclarată, și anume primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial. Totuși, în acest caz, angajatorul va primi o amendă de 10.000 de lei, nu de 20.000 de lei, fără a-i fi dispuse și alte sancțiuni complementare”. Angajatorii vor putea plăti doar jumătate din minimul amenzilor, în cazul în care sunt pasibili de săvârșirea uneia din cele 4 fapte, dar numai dacă le achită în maximum 48 de ore de la încheierea sau comunicarea procesului-verbal de contravenție.
Printre noile modificări ce vor fi impuse Codului Muncii se mai află și cea privind scurtarea termenului în care se pot încheia actele adiționale pentru modificările contractual. ,,De exemplu, atunci când se majorează salariul sau când se schimbă criteriile de evaluare a activității profesionale, actele adiționale vor trebui încheiate înainte să producă efecte, nu în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificărilor, cum prevede legislația acum” arată avocatnet.ro.