Ca urmare a creșterii volumului de legume și fructe din producția autohtonă, inspectorii din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene efectuează în această perioadă controale prin care verifică dacă sunt respectate prevederile Legii pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol. Aceștia se asigură că toate loturile de legume și fructe expuse la vânzare indiferent de proveniență, autohtonă, import sau comerț intracomunitar îndeplinesc toate cerințele standardelor de comercializare referitoare la calitate și etichetare, pe toată filiera de comercializare, respectiv în hipermarket-uri, market-uri, magazine comerciale, piețe agroalimentare. Astfel, obiectivele principale în cadrul acestor acțiuni de monitorizare și inspecție sunt:
- asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat vizibil de minim 40 % din numărul total de tarabe din piață pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizați conform OUG 44/2008;
- depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
- etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau din spațiul intracomunitar;
- trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare a țării de origine, facturi fiscale ce sunt emise de depozitari către comercianții de legume și fructe cu amănuntul.
Până acum, la nivel național, verificările efectuate de specialiștii Ministerului Agriculturii s-au concretizat în 407 piețe agroalimentare și 139 depozite en- gros de legume și fructe verificate. Loturile de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar sunt de asemenea monitorizate și controlate de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală – ANAF, prin acțiuni mixte de control la toate punctele de trecere a frontierei, fiind prelevate probe, prin sondaj, în vederea efectuării analizelor de laborator. De asemenea, în paralele sunt efectuate controale de către inspectorii sanitar veterinari și ANAF. Până în prezent au fost verificate 7312 transporturi de legume/fructe, 75.301 tone cantitate totală și au fost prelevate 205 probe. Au fost date amenzi în valoare totală de 113.100 lei, iar 98 tone au fost reținute de la comercializare.