Atât primele, cât și daunele RCA au crescut în primul trimestru al anului 2019

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:dogtownmedia.com
Sursa foto:dogtownmedia.com

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în primele trei luni ale anului 2019 a atins aproximativ 970 de milioane de lei (203,6 milioane de euro), restul până la totalul clasei A10 (1,02 miliarde de lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre Uniunii Europene în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu primul trimestru al anului 2018, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4,65%. Numărul de contracte RCA încheiate până la 31 martie 2019 a fost de 1.593.070 contracte, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă a anului anterior. Cele mai mari ponderi, precizează 1asig.ro, au fost deținute de politele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 33%), respectiv 12 luni (33%). Se remarca o tendință ascendentă pentru polițele de asigurare cu o valabilitate de o lună.

În ceea ce privește daunele RCA, din datele Autorității de Supraveghere Financiară  reiese că acestea au crescut cu 11,2% în primele trei luni din 2019, față de perioada similară a anului trecut. Dauna medie RCA platită pentru vătămări corporale în primele trei luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu trimestrul I din anul precedent cu 9%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 14%. Astfel, pentru vătămări corporale dauna medie a fost de 36.928 lei (de la 40.570 lei in T1 2018). Pe daune materiale, suma medie achitată de asiguratori a fost de 6.775 lei (de la 5.920 lei). Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară, daunele pentru vătămari corporale s-au majorat la 144,42 milioane de lei, de la 137,12 milioane de lei, iar daunele materiale achitate de asiguratorii RCA au urcat la 634,17 milioane de lei, de la 529,56 milioane de lei.

 

 

Știri despre: , , , ,