Reprezentanții Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au început să facă verificări în teren la fermierii care sunt incluși în eșantionul de control și care potrivit legislaţiei europene şi naţionale trebuie să respecte o serie de norme pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea acestora. Potrivit legii, cei care din neglijenţă, din neştiinţă sau in mod intenţionat nu respectă normele privind ecocondiţionalitatea se pot alege cu sancțiuni administrative de reducere a plăţilor sau excluderea de la plată, pentru unul sau mai mulţi ani, după caz. Pentru a evita să vă treziți în astfel de situații, adică să rămâneți fără subvenția pe pășune, încercați că evitați să faceți următoarele greșeli:
- Nu înlăturați vegetaţia ierboasă fără valoare furajeră sau toxice pentru animale;
- Nu distrugeți Ambrosia
- Nu înlăturați vegetația lemnoasă nedorită – Vegetaţia lemnoasă nedorită de pe o pajişte permanentă este constituită din arbuşti şi tufişuri specifice zonei, care împiedică o bună exploatare a acesteia prin păşunat sau cosit.
- Nu protejați speciile care nu trebuie înlăturate de pe pajiște, pentru a se evita declanşarea proceselor de eroziune, fiind necesare ca zonă de protecţie antierozională;
- Nu asigurați un nivel minim de păşunat de 0,3 UVM/ha;
- Nu cosiți pășunea de cel puțin o dată pe an;
- Începeți pășunatul prea devreme -Primăvara nu trebuie să începeți păşunatul prea devreme, când solul este încă umed.
- Nu respectați datele fixate de APIA pentru cosit – Pajiştile care nu sunt păşunate în cursul unui an calendaristic se cosesc cel puţin o dată pe an, în perioada 15 iunie – 1 august.
- Nu opriți la timp pășunatul de toamnă – Toamna, păşunatul trebuie să înceteze cu aproximativ 25–30 de zile înainte de venirea îngheţurilor permanente prognozate
- Schimbați categoria de folosință – Schimbarea categoriei de folosinţă a pajiştilor permanente în alte categorii de folosinţă este interzisă, exceptând cazurile prevăzute de lege.
Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor având categoria de folosinţă pajişti permanente se face numai în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.