Bani europeni, pentru Drumul expres Buzău-Focșani

de Stiri Buzau Media

Contractul de Finanțare pentru proiectul ”Elaborarea documentației tehnico-economice pentru Drum expres Buzău-Focșani” a fost semnat recent, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Valoarea totală a acestui contract este de 29.361.900,69 lei (cu TVA) și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 astfel: 75% din Fondul European de Dezvoltare Regională din valoarea totală eligibilă aprobată- 18.534.699,81 lei, restul de 25% reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național, co-finanțare publică- 6.178.233,27 lei.

Perioada de implementare a Proiectului este de 24 luni, respectiv între 31 octombrie 2018 și 30 septembrie 2020 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor. Obiectivul proiectului  este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului de investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.

Elaborarea Studiului de Fezabilitate care va cuprinde studiul de trafic, studiul privind alternativele de traseu, investigații și studii de teren, activități de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu și modelul financiar, identificarea rețelelor și instalațiilor existente, etapele de construcție și aspectele de sănătate și securitate, autorizații, avize și acorduri și Estimări de cost.