Premierul Mihai Tudose nu-l demite pe Bogdan Despescu de la conducerea Poliţiei Române, după ce ministrul Internelor, Carmen Dan a solicitat schimbarea acestuia ca urmare a scandalului provocat în Poliţie de cazul poliţistului arestat pentru 30 de zile, acuzat fiind că ar fi agresat sexual doi copii într-un bloc din Capitală. Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria o întâlnire cu Bogdan Despescu în care, acesta din urmă şi-a prezentat raportul de activitate. Premierul i-a cerut însă lui Despescu să prezinte, în următoarea săptămână, un plan de măsuri legat de remedierea situaţiei. Ministrul Carmen Dan a anunţat, marţi, că a transmis premierului Mihai Tudose propunerea de schimbare din funcţie a şefului Poliţiei Române, ea spunând că este total nemulţumită de explicaţiile pe care le-a primit din partea Poliţiei Române în cazul poliţistului arestat pentru pedofilie.