România devine o ţară tot mai îmbătrânită, iar Buzăul este afectat serios de acest fenomen. Din păcate, însă, în ultimii ani politici publice (de stimulare reală a natalităţii de pildă) au fost incoerente. În plus, îmbătrânirea populaţiei reduce şi ritmul de creştere economică, existând studii care arată că o creştere cu 10% a ponderii populaţiei de peste 60 de ani reduce cu 5.5% ritmul de creştere al PIB/capita.
La 1 ianuarie 2017 populaţia după domiciliu a fost de 22,22 milioane persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 269.000i persoane populaţia tânăra de 0-14 ani (3,55milioane vârstnici faţă de 3,28 milioane tineri).
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 105,8 (la 1 ianuarie 2016) la 108,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2017).
Vârstă medie a populaţiei a fost de 41,1 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2016. Vârstă mediană a fost de 40,8 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 ianuarie 2016
Câteva cauze şi cum stăm cu îmbătrânirea pe judeţe
Îmbătrânirea populaţiei se datorează în primul rând scăderii natalităţii. Care natalitate a scăzut la rândul ei din cauza migraţiei (interne şi externe) dar şi a schimbării modului de viaţă, multe dintre femei punând în prim plan carieră şi amânând momentul aducerii pe lume a unui copil. Plecarea multor tineri din mediul rural către cel urban (migraţia internă) a abandonat comportamentul demografic tradiţional ţărănesc procreativ şi a trecut la un nou comportament demografic, mult mai puţin procreativ. Astfel s-a produs o accentuare a îmbătrânirii demografice în mediul rural şi un decalaj între cele două medii.
Fenomenul de părăsire a ţării, în principal de către populaţia tânăra şi adultă (migraţia externă) care încerca astfel să obţină câştiguri mai mari pentru a avea o situaţie financiară care să-i permită o viaţă cât mai confortabilă a condus la accelerarea procesului de îmbătrânire demografică în România.
În ceea ce privește evoluţia pe judeţe a acestui fenomen de îmbătrânire, judeţul Teleorman este de departe campionul îmbătrânirii, cu aproape 33% din populaţie având peste 60 de ani. Vâlcea, Brăila şi Buzău sunt următoarele „cele mai îmbătrânite” judeţe. La capătul opus găsim Ilfovul, Iaşiul, Timişul şi Sătmarul unde ponderea seniorilor nu trece de 22%.
Consecinţele sociale ale îmbătrânirii demografice
Trecerea de la muncă la viaţa de pensionar are efecte profunde, resimţite de fiecare român într-un mod personal. De regulă, femeile traversează cu mai multă uşurinţă acest eveniment faţă de bărbaţi, explicabil prin rolul asumat de femei în familie – fiind mai ocupate cu rezolvarea diferitelor activităţi gospodăreşti şi deci, având de îndeplinit activităţi cotidiene utile, privesc cu oarecare detaşare ieşirea la pensie şi uneori chiar ca o uşurare de sarcini. În schimb bărbaţii (mai puţin implicaţi în asemenea activităţi) se văd inutili, manifestând indispoziţie şi uneori insatisfacţie şi apatie, se arată în lucrarea „Populaţia României la orizontul anilor 2060”
De asemenea, la bărbaţii de la oraş indispoziţia şi insatisfacţia este mai ridicată decât la bărbaţii din rural, cărora ieşirea la pensie le creează mai mult timp liber pentru a se putea ocupa în linişte de activităţile gospodăriei.
După gradul de pregătire profesională, s-a constatat că şocul pensionarii, aparent este mai intens în rândul persoanelor cu pregătire superioară şi în general calificate, comparativ cu persoanele cu un nivel de pregătire inferioară sau necalificate, potrivit hotnews.
În perioada imediată după pensionare, se produc o serie de modificări legate de schimbarea modului de viaţă, întreruperea relaţiilor de muncă, schimbarea poziţiei în cadrul familiei şi a grupului social căruia îi aparţine fiecare persoană în parte. Declinul fiziologic devine în scurt timp preocuparea esenţială, iar sentimentele de izolare şi marginalizare se acutizează. Pensionarul se vede depăşit de evenimente, iar în familie simte pierderea prestigiului şi uneori chiar şi a independenţei de mişcare. Asemenea manifestări se produc atunci când întreruperea activităţii are loc în mod brusc şi atunci când un asemenea eveniment nu corespunde întotdeauna cu pierderea capacităţii de muncă. Şocul este în linii generale asemănător, indiferent de nivelul de calificare, însă în rândul persoanelor calificate este mai intens în etapă de debut, aceste persoane fiind conştiente de urmări, ulterior se pare că ele se adaptează mai bine decât necalificaţii, mai ales când cultivă anumite hobby-uri, participa la rezolvarea diferitelor activităţi lucrative sau obşteşti care Ie pasionează şi dezvoltă anumite relaţii sociale cu alţi pensionari şi chiar cu persoanele tinere şi adulte.
Sentimentele de inutilitate şi izolare socială sunt mai puternice în cazul persoanelor vârstnice lipsite de ocupaţie, favorizând instalarea unor boli psihice grave, cu deosebire cele depresive şi anxioase.
Dacă înainte problemele vârstnicului se rezolvau în familie, astăzi societatea este nevoită să intervină din ce în ce mai mult. Respectul, atenţia şi afecţiunea cu care erau înconjurate persoanele vârstnice în familiile tradiţionale, în care coabitau mai multe generaţii, au dispărut treptat o dată cu destrămarea acestor tipuri de familie care au cunoscut o nuclearizare accentuată, nu numai în mediul urban, unde rar se mai poate întâlni o familie complexă, cât şi în mediul rural.
Sentimentul singurătăţii se accentuează odată cu vârstă şi determina probleme speciale pentru societate căreia îi revin o serie de obligaţii pe linia supravegherii şi îngrijirii unor persoane lipsite de sprijin. Un rol important ar trebui să-l aibă politicile publice din domeniul serviciilor publice de asistenţă socială, de ajutor menajer sau cele legate de prestarea de servicii legate de aprovizionare, îngrijire şi supraveghere calificată în cazul unor situaţii extreme.
Consecinţe medico-sanitare şi medico-sociale
Aceste consecinţe sunt legate de bolile specifice şi de mortalitatea celor de peste 60 de ani, care reclamă servicii de sănătate şi de ordin social adaptate acestui fenomen de îmbătrânire
Principalele cauze de îmbolnăvire a persoanelor vârstnice sunt: tulburările de auz şi de vedere, bolile articulare şi reumatismale (osteoporoză – care pe lângă faptul că deţine o frecvenţa ridicată are consecinţe sociale severe), afecţiunile cardiace şi ale aparatului circulator (cardiopatiile, arteroscleroză şi arterioscleroză, hipertensiunea arterială), problemele de incontinenţă urinară, demenţă senilă, căderile şi fracturile consecutive şi altele.
La vârstele de peste 80 ani, bolile au caracter cronic, de lungă durata, care necesită un consum mare de asistenţă medicală (consultaţii, tratamente medicamentoase, spitalizări repetate şi de durata) şi asistenţă medico-socială (supravegheri şi îngrijiri cu caracter permanent, ajutor menajer şi igienă personală, instituţionalizare) şi sunt mult mai frecvente. În cadrul acestei grupe de populaţie, o incidenţa crescută au şi tulburările psihice, precum şi diferite forme de senilitate.
Ponderea deceselor persoanelor vârstnice (60 şi peste) în total decese a crescut permanent în perioada 1960-2016, de la 54,7% la peste 80%.
Este cunoscut că înaintarea în vârstă aduce modificări importante în personalitatea individului, iar capacitatea de adaptare scade, ajungând la unii indivizi la adevărate forme de neadaptare. Unul dintre cele mai mari handicapuri pe linia adaptării profesionale a vârstnicilor este pierderea încrederii în capacitatea de a învaţă şi de a se adapta la situaţii noi.
Scăderea memoriei şi a atenţiei sunt factori care îngrijorează persoanele vârstnice şi din acest motiv, ele sunt refractare la nou şi devin conservatoare. Conservatorismul persoanelor vârstnice este responsabil în multe privinţe de acomodarea cu celelalte grupuri de populaţie – tânăra şi adultă. De multe ori aceste situaţii antrenează modificări de comportament şi o serie de tulburări psihice, existând o tendinţa de cronicizare a acestora pe măsură avansării în vârstă.
Pe plan socio – cultural, consecinţele trebuie analizate în strânsă corelaţie cu doi factori: unul de ordin economic – reprezentat de nivelul venitului care poate asigura o independenţa relativă a vârstnicului şi al doilea, nivelul de pregătire – în raport de care vârstnicii ştiu să îşi organizeze timpul şi modul de viaţă în general prin îndeplinirea unor activităţi, cultivarea unor hobby-uri şi relaţii sociale cu efect compensatoriu şi stimulatoriu pentru menţinerea dorinţei de viaţă, a sentimentului de utilitate socială şi a stării de sănătate
Consecinţe politice
În afara celor de mai sus, îmbătrânirea demografică sugerează şi implicaţii politice pentru care partidele din România ar trebui să se pregătească.
Pe plan politic, asemenea consecinţe ale îmbătrânirii decurg din calitatea vârstnicilor de votanţi în alegeri. În campaniile electorale, degeaba te duci în mijlocul unei populaţii de vârstnici să le promiţi creşterea locurilor de muncă şi reducerea taxării salariale, că nu-i interesează. Lor trebuie să le promiţi creşteri de pensii, facilităţi de transport, în general măsuri cu pronunţat caracter de stânga. Pe scurt, partidele politice trebuie să includă în cadrul programelor electorale a unor asemenea măsuri, dacă vor să le câştige votul.
