BUZĂUL SUB ATENȚIONARE METEO DE VREME REA

de Stiri Buzau Media

     Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo ce vizează întreaga țară, privind intensificări temporare ale vântului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la munte și disconfort termic. Avertizarea este valabilă până luni la ora 23:00. ,,Din noaptea de vineri spre sâmbătă (27/28 octombrie) și până duminică dimineața (29 octombrie) vântul va avea intensificări temporare în special în sud-vestul și centrul țării, cu viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h. La munte, îndeosebi, la altitudini de peste 1600 m, rafalele vor depăși 65…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h. Trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie) intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, iar la munte va sufla tare. În zona montană va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă consistent. Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece” menționează ANM.

Știri despre: