Buzoienii pot sta liniștiți, deocamdată! Rețetele compensate și biletele de trimitere se vor elibera în continuare

de Stiri Buzau Media

Medicii buzoieni vor acorda servicii medicale gratuite până în martie 2018. 

În urma discuțiilor purtate, la final de an, de reprezentanții medicilor de familie cu Florian Bodog, ministru al Sănătății,  aceștia au declarat că își mențin decizia de a nu acorda servicii medicale gratuite, după 3 ianuarie 2018. Deși majoritatea medicilor a semnat contactele adiționale, aceștia anunță că nu vor face concesii la semnarea noilor contracte, dacă nu le sunt soluționate doleanțele. La Buzău, mai bine de 90 la sută dintre medicii de familie din județ au semnat contractele cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Asta înseamnă că, cel puțin pentru o perioadă de trei luni, vor acorda în continuare servicii medicale decontate de CJAS. Totuși, medicii de familie atrag atenția asupra faptului că, în situația în care, în decursul celor 3 luni, nu le vor fi îndeplinite dorințele, ei nu vor accepta să semneze, în aceleași condiții, noile contracte. Pe de altă parte, Florian Bodog, ministru al Sănătății s-a arătat deschis discuțiilor și a adăugat că va încerca să găsească soluții la cât mai multe dintre revendicările medicilor de familie.

[bs-quote quote=” Consider că numai printr-un parteneriat strâns între medici, autorităţi şi pacienţi se poate realiza reforma în sănătate, iar aici rolul medicului de familie este unul extrem de important. Am avut numeroase întâlniri cu reprezentanții medicilor de familie și am toată disponibilitatea pentru dialog și colaborare. Din punctul meu de vedere lucrurile se rezolvă numai la masa dialogului. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să ne gândim la pacienții noștri pentru că toți suntem în slujba lor. Pacienții sunt cei care au de suferit din cauza acestor blocaje.” style=”default” align=”center” author_name=”prof.dr.Florian Bodog” author_job=”ministru al Sănătății” author_avatar=”http://buzaumedia.ro/wp-content/plugins/blockquote-pack-pro/img/other/steve-jobs.png”][/bs-quote]