Buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor plăti, în această iarnă, cu 52% mai mult față de anul trecut, când tariful gigacaloriei era de 300 de lei. Astfel, prețul gigacaloriei în acest sezon rece va fi de 448,95 lei, un cost foarte mare, chiar și pentru cei cu venituri medii.
În cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local Buzău, în care a fost adoptat noul preț al căldurii în sistem centralizat, primarul Constantin Toma a explicat că municipalitatea nu mai poate acoperi subvenția într-o proporție prin care prețul să fie menținut la nivelul celui de anul trecut, din cauza scumpirii mari a costului de producție, dar și a faptului că Primăria Buzău nu mai primește fonduri de la Guvern.
Toma a dat asigurări că indiferent de situația în care se află regia de termoficare a orașului, RAM Termo Verde, buzoienii nu vor avea de suferit în această iarnă, iar agentul termic va fi furnizat fără întrerupere. El a dat exemplul muncipiului Focșani, unde oamenii racordați la sistemul centralizat primesc apă caldă și căldură cu program, ca în ultimii ani de comunism, spunând că Buzăul nu va fi într-o asemenea situație în aceasta iarnă.
Proiectul de hotărâre privind noile tarife practicate de RAM Termo Verde Buzău a fost adoptat de consilierii locali municipali, cu 18 voturi pentru, 4 abțineri și un vot împotrivă.