În cadrul unui proiect inițiat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, celebrată anual pe 1 iunie, casele județene au decis să marcheze evenimentul printr-o acțiune care să implice personalul propriu precum și copiii acestora. La nivelul județului Buzău, angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate și copiii acestora participă la această acțiune, oferind cadouri copiilor institutionalizați ai Complexului de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități Buzău. Vorbim aici despre haine, cărți, rechizite, jocuri sau jucării, lucruri care să le facă sărbatoriților, cea mai frumoasă zi de 1 iunie.Cadourile vor fi oferite copiilor în cursul zilei de astăzi. Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm şi să ne bucurăm de fiecare zi şi clipă a vieţii, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copii, nepoţii, fraţii sau vecinii noştri şi să ne lasăm inspiraţi de bucuria lucrurilor simple sau … să nu uităm de copilul din noi.