Dintre cei 114.115 elevi care au completat fişe de înscriere, au fost repartizaţi 112.809 elevi, în funcție de una dintre opţiunile exprimate. Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost de 1.660.253, ceea ce conduce la o medie de 14 opţiuni/elev. Primele 5 specializări la nivel național în funcție de ultima medie de admitere:
- Colegiul Naţional „Sfântul Sava” București – Specializarea Matematică-Informatică bilingv Engleză (28 locuri) – nota ultimului elev admis 9.91;
- Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa – Specializarea Matematică-Informatică bilingv Engleză (14 locuri) – nota ultimului elev admis 9.85;
- Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova – Specializarea Ştiinţe ale Naturii (28 de locuri) – nota ultimului admis 9.85;
- Colegiul Naţional „Sfântul Sava” București – Specializarea Ştiinţe ale Naturii (28 de locuri) – nota ultimului elev admis 9.84;
- Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” Municipiul Buzău – Specializarea Matematică-Informatică bilingv Engleză (28 locuri) – nota ultimului elev admis 9.78;
- Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” București – Specializarea Matematică-Informatică (84 locuri) – nota ultimului elev admis 9.77;
- Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa – Specializarea Matematică-Informatică bilingv Germană (14 locuri) – nota ultimului elev admis 9.77;
- Colegiul Naţional „Sfântul Sava” București – Specializarea Matematică-Informatică (140 locuri) – nota ultimului elev admis 9.76;
- Colegiul Național ”Spiru Haret” București – Specializarea Matematică-Informatică bilingv Engleză (28 locuri) – nota ultimului elev admis 9.73;
- Colegiul Național „Ion C. Brătianu” Pitești – Specializarea Matematică-Informatică bilingv Engleză (28 locuri) – nota ultimului elev admis 9.72.
1306 elevi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. La nivelul județului Buzău 51 de elevi au rămas nerepartizaţi în prima etapă de admitere la liceu. Aceştia vor intra fie în etapa de soluționare a cazurilor speciale (16-18 iulie), fie în a doua etapă a repartizării, programată în data de 7 septembrie, alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.
Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 10 – 13 iulie candidații vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar și situațiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaților care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizați computerizat.
În etapele premergătoare repartizării computerizate, au fost admişi în învăţământul liceal de stat, conform reglementărilor în vigoare, 12.014 elevi la specializări vocaţionale (dintre care 600 de elevi în învăţământul militar), 1.933 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă și 863 de elevi în învățământul special. Alți 17.756 de elevi s-au înscris pentru învăţământul profesional.