55.000 de euro și numeroase produse au donat buzoienii prin intermediul Fundației Comunitare, care au ajuns în proporție de 100% la instituții și la persoane fiice din județ.
„Dacă Buzăul nu ar fi avut fundație comunitară, trei sferturi din total donații nu ar mai fi ajuns la Buzău”, se arată într-un bilanț al acestei organizații neguvernamentale, publicat drept răspuns la o declarație controversată a ministrului Muncii, Violeta Alexandru, care susținea că „din păcate, ajutorul din comunitate, inclusiv prin aportul entităților neguvernamentale, a fost firav”.
Declarața ministrului Muncii a determinat organizațiile neguvernamentale care au acționat pentru sprijinirea populației și a cadrelor medicale să facă un bilanț general al activităților.
„Faptul că facem parte dintr-o rețea de organizații nonprofit din țară ne-a adus nenumărate beneficii din punct de vedere al achizițiilor de echipamente medicale de protecție și aparatură medicală. Vom mai povesti despre asta. Rețeaua de organizații din care facem parte a mobilizat în total 5,4 milioane de euro, care s-au transformat în aparatură medicală și echipamente de protecție pentru spitale. Aceste echipamente și materiale au ajuns în spitale înaintea oricărui ajutor de la guvern. Prin voluntari, cu ajutorul mobilizării comunității (…) Doamna Ministru al Muncii și Protecției Sociale consideră că mobilizarea comunităților și a <entităților neguvernamentale>, în contextul pandemiei cu noul coronavirus a fost <firavă>. Noi, membrii echipei Fundației Comunitare Buzău, știm așa: comunitatea s-a mobilizat și a donat 55.000 euro și multe produse către Fundația Comunitară Buzău, rapid, țintit, cu încredere că noi, organizațiile nonprofit, putem să acționăm imediat și că știm unde sunt cele mai mari nevoi. Fundația Comunitara Buzău și organizațiile nonprofit locale și naționale au ajuns cu resurse necesare în județul Buzău acolo unde a fost nevoie urgent înaintea statului român. Mari companii locale și naționale ne-au cerut sprijinul și consilierea în achiziția de echipamente și aparatură pentru Buzău (…) Sumele donate merg integral către achiziția de echipamente de protecție și aparatură medicală (…) Dacă Buzăul nu ar fi avut fundație comunitară, trei sferturi din total donații nu ar mai fi ajuns la Buzău. Vom publica un raport detaliat despre această campanie de strângere de fonduri în vremuri de criză în Buzău de îndată ce vom fi ieșit din ea, din criză. <Firav> nu e un cuvânt care să caracterizeze, credem noi, eforturile noastre și rezultatele”, se arată pe site-ul Fundației Comunitare Buzău.