Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Buzău, au depistat recent, un tânăr de 27 de ani din comuna Mihăileşti şi un buzoian de 34 de ani, pe numele cărora autorităţile judiciare din Danemarca au emis mandate europene de arestare. Cei doi au primit mandate de arestare cu o pedeapsă de 1 an şi şase luni închisoare, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de furt, în Danemarca.
Poliţiştii le-au adus la cunoştinţă semnalările introduse pe numele lor în Sistemul Informatic Schengen, cei doi fiind conduşi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde au fost prezentaţi procurorului competent pentru soluţionarea cauzei, fiind dispusă reţinerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore.
Tinerii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, iar mai apoi au fost prezentaţi Curţii de Apel Ploieşti pentru judecarea cererilor de extrădare către autorităţile judiciare din Danemarca.