Tichetele de masă vor avea valoarea maximă de 15,18 lei în semestrul II din 2018, adică începând din luna noiembrie. Aceeași sumă era prevăzută și în luna mai a acestui an, iar în 2017 a fost de 15,09 lei. Pentru actualizarea valorii tichetelor de masă se prevede ordin al ministrului Muncii:
Art. 1. – “Pentru semestrul II al anului 2018, începând cu luna noiembrie, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 31 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală și financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2006, cu completările ulterioare, și ale Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, nu poate depăși cuantumul de 15,18 lei”.
Legislația prevede că angajații pot folosi, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care a fost prezent la lucru. Tichetele de masă pe suport hârtie și pe suport electronic pot fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare. Mai exact, tichetele de masă pe suport hârtie pot fi utilizate în unități de alimentație publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, cu care unitățile emitente de tichete de masă pe suport hârtie au contractat prestarea serviciilor respective.
Tichetele pe suport electronic pot fi utilizate doar în unități de alimentație publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, care au încheiat contracte de prestare a serviciilor reglementate de prezenta lege cu unitățile emitente de tichete de masă pe suport electronic, și trebuie să permită utilizarea, în mod exclusiv, în scopul folosirii alocației individuale de hrană.
Cei mai mulți angajatori care acordă aceste tichete preferă să acorde tichete de masă la valoarea maximală, pentru că acestea sunt scutite de la plata contribuțiilor sociale (șomaj, sănătate). Conform ultimelor studii de pe piața muncii, trei din patru angajați care primesc tichete de masă consider acest beneficiu ca fiind esențial în motivarea la locul de muncă.