Fără a pierde dreptul la banii de indemnizație pentru concediul de acomodare, cei care adoptă vor mai putea obține pe perioada concediului și alte sume de bani, inclusiv din activități independente. Vorbim de un proiect acum în dezbatere, ce va modifica pe alocuri Legea adopției în viitorul apropiat și care trebuie să treacă întâi de Executiv.
Cei care adoptă și beneficiază de concediul de acomodare și de indemnizația aferentă acestui concediu vor putea să obțină simultan și alte sume de bani pe perioada concediului, se propune într-un proiect în dezbatere acum la Ministerul Muncii. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei trebuie să treacă și de Executiv, dar și de Parlament pentru a intra în vigoare, având nevoie și de aprobarea șefului statului, într-un final.
Concret, pe perioada concediului de acomodare (maximum un an), adoptatorul va avea dreptul să obțină, fără să-i fie afectat dreptul la indemnizația de acomodare, și sume de bani precum:
indemnizații în calitate de consilier local/județean, oricare ar fi nivelul lor;
sume de bani acordate în baza legii, contractului individual/colectiv de muncă, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu (altele decât salariul, în principal);
venituri impozabile rezultate din desfășurarea unei activități (alta decât cea suspendată ca urmare a intrării în concediul de acomodare), al căror nivel nu depășește 3.750 de lei.
Cei care se vor afla în această din urmă situație vor fi obligați să anunțe aceste venituri la agenția teritorială. Pentru că autoritățile vor verifica respectarea limitei de 3.750 de lei, dacă vor descoperi că s-au obținut mai multe venituri, de fapt, indemnizația de acomodare se va recupera pentru o lună, două sau maximum trei luni, în funcție de cât de mult depășesc veniturile independente limita de 3.750 de lei.
Concediul de acomodare se acordă celor care adoptă un copil, chiar dacă e vorba de un părinte în cuplu sau singur. Condițiile acordării acestuia rămân neschimbate pentru moment (detalii, aici). Practic, ceea ce face acest proiect acum în dezbatere este să prevadă pentru beneficiari o posibilitate de a mai obține și alte venituri simultan cu banii de concediu, fără să piardă dreptul la aceștia, exact așa cum este și la concediul de creștere a copilului.
Atenție! Proiectul de lege care va modifica Legea adopției NU se aplică încă. Acesta trebuie adoptat de Executiv, de Parlament, aprobat prin decret de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.